joi, 26 noiembrie 2009

viata...

Gandurile alearga prin mintea mea ca un Orient Express printr-o minuscula gara uitata de timp si atarnata de vesnicie. Totul se intampla cu viteza luminii, totul fuge de mine mai mult ca oricand. Sentimente contradictorii se bat sa iasa pe gura sufletului, iar singurul meu gand coerent care reuseste sa razbata din noianul ce se rostogoleste continuu este : VIATA ! acest minunat dar care ne este oferit fiecaruia dintre noi cu atata daruire si cu atata incredere. Acest cuvant atat de firav si de stralucitor totodata, dar care ascunde in spatele lui atatea semne de intrebare. Oare de ce doar in momentele de grea cumpana reusim sa intrezarim dimensiunile acestui cuvant? de ce trebuie sa ne paraseasca cineva dragpentru a ne opri din goana asta ridicola de zi cu zi? de ce trebuie sa simtim gustul de fiere al infrangerii si al deznadejdii pentru a intoarce ochii si sufletul catre cel mai frumos dar primit vreodata?
Cu siguranta toate trebuie sa se intample pentru ca nimic nu este intamplator! Nu poti sa gusti rasaritul decat dupa o noapte adanca. Nu poti sa simti caldura zilelor de mai decat dupa o iarna lunga si grea. Cineva spunea atat de bine ca motivul pentru care cadem este acela de a invata sa ne ridicam. Important este sa nu obosim sa o facem. Dar o facem?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu